Pufi și comoara din pajiște

Era o dimineață de primăvară. Soarele mângâia blând iarba verde, iar fluturii colorau aerul cu aripile lor. Pufi, iepurașul curios, sălta prin pajiște căutând flori noi pentru coroana sa de primăvară.

Deodată, sub o piatră rotundă a zărit ceva lucind. Cu lăbuțele tremurânde a ridicat piatra și a găsit o hârtiuță veche, pliată ca o hartă. Pe ea erau desenate linii și semne ciudate, iar în colț scria: „Comoara naturii”.

„O comoară? În pajiștea noastră?” se întrebă Pufi, ochii lui mari scânteind de curiozitate.

A pornit să caute primul semn de pe hartă: un stejar bătrân cu scorbură în formă de inimă. Dar pe măsură ce se apropia, pădurea devenea tot mai deasă și umbrele tot mai lungi.

Când a ajuns la stejar, a auzit foșnete. Din tufișuri a ieșit o vulpe roșcată, cu ochii iscoditori. Era vulpea care mai încercase să prindă iepurași neatenți. Pufi s-a ghemuit, dar și-a amintit ce îi spusese mama: „Când ești în pericol, nu te grăbi; gândește!”

A scos din desagă câteva frunze de mentă sălbatică pe care le culegea mereu pentru picnicuri. Le-a aruncat în direcția opusă, iar mirosul puternic a atras vulpea spre altă parte. Pufi a profitat și a fugit în zig-zag până s-a ascuns în scorbura stejarului. Vulpea a plecat derutată, iar Pufi a răsuflat ușurat.

„Uf! A fost aproape. Dar nu mă las!” și-a spus el, strângând harta la piept.

Mai departe, drumul îl ducea la un pârâiaș. Aici, apa curgea repede și nu exista punte. Pufi a găsit câteva pietre mari și, cu grijă, a sărit din una pe alta, până a trecut pe celălalt mal. La fiecare salt se gândea: „Curaj, Pufi! Curaj!”.

În sfârșit, a ajuns la locul marcat cu un X pe hartă: o poieniță ascunsă, plină de lumină. În mijlocul ei, sub o piatră plată, a găsit un săculeț mic din pânză. L-a deschis cu emoție… și nu a găsit aur sau bijuterii, ci semințe rare de flori sălbatice, toate în culori pe care nu le mai văzuse niciodată.

Înțelegând mesajul hărții, Pufi s-a întors în pajiște și, împreună cu prietenii lui (căprioara, ariciul și păsărelele), a plantat semințele. Curând, pajiștea s-a transformat într-un curcubeu viu de flori parfumate, iar toate animalele veneau acolo să se bucure.

Pufi a zâmbit fericit: adevărata comoară era frumusețea și bucuria pe care le poți aduce altora.

De atunci, pajiștea aceea a fost numită de toți „Grădina lui Pufi”.

Mesaj pentru copii: Curajul și istețimea te pot ajuta să treci peste obstacole, iar comoara cea mai prețioasă e binele pe care îl faci pentru ceilalți.

© Mikapo – Toate drepturile rezervate.