A fost odată un iepuraș mic și alb, pe nume Pufi. El avea urechi lungi, care se mișcau în toate părțile, pentru că era foarte curios.
Într-o dimineață, Pufi a ieșit din vizuină și a auzit o melodie veselă.
– „Cine cântă așa frumos?” s-a întrebat el, ridicându-și urechile.
A mers țop-țop prin iarbă și a găsit o vrăbiuță care ciripea pe o creangă.
– „Bună, Pufi! Eu cânt, să fie ziua mai veselă!” a spus pasărea.
Iepurașul a zâmbit și a început să țopăie fericit.
Mai târziu, Pufi a auzit un „zum-zum-zum”.
– „Cine mai face așa?” și-a ciulit urechile.
A găsit o albinuță care zbura din floare în floare.
– „Bună, Pufi! Eu adun polen ca să fac miere dulce.”
– „Mmm, ce bună trebuie să fie!” a zis iepurașul.
Pe seară, Pufi a mai auzit un „croac-croac”.
Era o broscuță verde lângă lac.
– „Eu cânt cântecul serii, să adoarmă pădurea,” a spus broscuța.
Pufi a înțeles atunci că fiecare prieten din pădure are un sunet și o bucurie de oferit. Și, obosit, s-a întors în vizuina lui, cu urechile încă atente, dar cu inima plină de cântece.
🌙 Și a adormit fericit, visând la toți prietenii lui noi.
✨ Învățătura poveștii:
Curiozitatea îl ajută pe Pufi să descopere lucruri noi și prieteni buni. Atunci când asculți și înveți de la ceilalți, lumea devine mai frumoasă și mai veselă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu